vineri, 11 noiembrie 2016


TOT AICI, FARA LIPICI, DAR CU... UN POST NOU! :)




    Hello! :)
    N-am mai postat aici de muuuult tare... Am avut foarte multe lucruri de facut, dar iata-ne aici, din nou, cu ceva frumos pentru voi.
In revista ANIMUS, a Colegiului National "Mihai Viteazul", din Slobozia, va aparea un interviu acordat de catre MAXIM. Ne-am gandit sa va aratam si voua, asa ca va lasam mai jos interviul.
    Pana la urmatorul post, speram sa va ADUceTI AMINTE cu drag de acest blog, chiar daca in ultima perioada am cam dat-o in bara cu postarile constante cu care va obisnuisem. Promitem sa ne tinem serios de treaba asta de acum.. :)))
NU uitati ca in curand, MAXIM lanseaza o piesa noua, ADU-TI AMINTE. Poate vom scrie ceva special pentru acest eveniment, cine stie..;) Stay tuned!!
   Va pupam MAXIM <3 


P.S. Va asteptam si pe pagina noastra de facebook, Maxim&Maximers 



Iubiți și faceți cu pasiune tot ceea ce vă propuneți!
 



            Robert G. Ingersoll definea muzica: “Arta care exprimă sentimente și gânduri fără ajutorul limbajului. Ea a fost mai prejos și mai înainte de vorbire și este deasupra și dincolo de toate cuvintele.”
            În prezent, muzica este considerată un mod de încântare a sufletului, o terapie pentru bolile trupului  și  o pasiune a multor tineri.
            Știind că liceul nostru are foarte mulți adolescenți  pasionați de muzică, unii dorind chiar să își construiască o carieră în acest domeniu, am încercat să aflu mai multe informații despre viața din spatele scenei, dar și despre drumul anevoios către succes. Așadar, am ales să vorbesc despre acest subiect cu patru băieți talentați, care au luat contact cu această lume de la o vârstă destul de fragedă, și anume componenții TRUPEI MAXIM : Adi Istrate (15 ani, Pitești), Iulian Selea (17 ani, Pitești), Alexander Laiu (22 ani, Chișinău), Bogdan Medvedi (23 ani, Iași).
            Trupa s-a lansat în anul 2013, într-o altă formulă, însă componența acesteia s-a schimbat în februarie 2016, după ce Marcus și Gabriel au renunțat la trupă, din  motive personale. Prima lor piesă care a fost difuzată la radio și a ajuns foarte cunoscută a fost: “Sărutari Criminale”, apoi au urmat piese precum: “Atât de bine”, “Noapte fără tine” și “Te trag”, care au avut, de asemenea, succes.

Pentru început, i-am rugat pe membrii TRUPEI MAXIM să se descrie, ca actuali sau foști liceeni.
Adi:  “Sunt un elev normal, ca voi, încerc să îmi fac timp pentru toate, nimic mai mult.
Iulian: “Ca licean, pot spune că sunt destul de conștient. În timpul orelor sunt atent, uneori mai fac și glume, pentru că așa este firea mea, dar nu unele care să îi deranjeze pe domnii profesori.“
Alexander:“ Eram foarte dezordonat, cu capul în nori. În plus, nu-mi plăcea să mă trezesc dimineața.”
Cum au fost cei patru ani de liceu pentru tine, Bogdan Medvedi?
Bogdan: “Cei patru ani de liceu au fost de neuitat, au fost cei mai frumoși ani din viața mea, patru ani în care am crescut, patru ani extraordinari pe care nu o să îi uit niciodată.”
Ce pasiuni mai aveți în afară de muzică?
Adi:” Îmi place mult baschetul.”
Iulian: “În afară de muzică, îmi plac sporturile extreme, pe care le-am practicat o perioadă, și să mă joc Fifa. “
Știu că o altă pasiune de-a ta, Bogdan, este fotbalul și că ai ales, oarecum, muzica în defavoarea celeilalte activități preferate. Dacă ar fi să alegi din nou între acestea, ai avea aceeași opțiune?  
Bogdan: “De 100 de ori aș alege muzica! Aș alege muzica pentru oamenii minunați care mă înconjoară, pentru momentele frumoase pe care le-am petrecut pe scenă, alături de fani, la diferite evenimente… Este ceva unic.”
Am observat că îți place foarte mult sa compui versuri, Alexander. Ce te inspiră? Și care sunt versurile scrise de tine care îți plac cel mai mult?
Alexander: “Versurile scrise de mine care îmi plac cel mai mult sunt din noua melodie "Te trag". Dar acum scriu ceva nou, m-am cam încurcat în versuri și nu pot să-mi adun gândurile. Varianta actuală  se numește "Te-am căutat" și îmi place tot mai mult.
“Te-am căutat, iubire, cuminte şi tăcut
“Cu teamă şi durere în anii ce-au trecut,
Te-am  căutat în stele şi toate mi-au răspuns
Că nu eşti printre ele, tu eşti cu mult mai sus.

Te-am căutat o viaţă, de toţi am întrebat
De lumina soarelui, de-o frunză din copac,
În schimb, toată lumea-mi spune curajos
Că tu nu eşti aici, tu eşti mult mai jos.

 Mă inspiră oamenii, istoria, muzica. Scriu de obicei pe ritm de tobe și de trompetă.  

Prieteniile pe care le-ați legat în timpul liceului se mențin și astăzi?
Alexander: “Prietenii vin și pleacă, cel mai important lucru ești tu. Trebuie să faci ceea ce vrei tu și nu ce le-ar plăcea prietenilor tăi.”
Bogdan: “Da, în liceu am reușit să leg cele mai frumoase prietenii.”
Colegii v-au susținut în ceea ce urma să faceți? Dar domnii profesori?
 Adi: “Da, prietenii m-au susținut și, de asemenea, și profesorii. Vă dați seama că nu sunt doar susținători..”
 Iulian: “Colegii și domnii profesori m-au susținut mereu, la ”Vocea României” m-au votat toți, iar acum, de când am intrat în trupa Maxim, au aceleași sentimente față de mine.”
Alexander: “Doamna dirigintă m-a susținut cel mai mult și îi sunt recunoscător pentru asta. Despre colegi n-aș vrea să comentez.”
Știu, Adi,  că în perioada în care ai fost ales să faci parte din trupă, ai avut examenul de evaluare națională și, de asemenea, foarte multe concerte. Ai întâmpinat dificultăți în legătură cu învățatul și prezența la ore?
 Adi
: “Au fost probleme, dar am făcut tot posibilul să trec peste ele. Am învățat în mașină,  la concerte.”
În perioada în care ați lansat "Sărutări Criminale" și ați avut mare succes, Alexander, ai avut examenul de bacalaureat și, de asemenea, foarte multe concerte. Cum ai reușit sa te îți organizezi timpul?
Alexander: “Cum am mai spus, am fost foarte dezordonat. Nu știam ce înseamnă timpul și cum să-l împart. Nu aveam cum să merg la școală aproape deloc, dar mai învățam în deplasări. Luam caietele cu mine și citeam noaptea după concerte.”
Cum reușești să îți organizezi timpul, să te împărți intre liceu și concerte, Iulian?  
Iulian: “ Reușesc să îmi organizez destul de bine timpul, pentru că învăț dimineața. Pot să merg la școală, iar apoi să plec la repetiții, interviuri și la alte evenimente. “
Cum ați perceput schimbarea de la adolescent la aceea de persoană publică?
Adi: “Nu am perceput-o încă.  Mă simt un adolescent normal care își trăiește visul. Cred ca ăsta e cel mai frumos sentiment.”
 Iulian: “Încă nu am perceput cu totul schimbarea de la adolescent la cea de persoană publică, deoarece lucrurile au avut loc foarte rapid. Este un sentiment unic atunci când lumea te oprește pe stradă și îți cere un autograf sau te roagă să faceți o poză.”
Ai observat schimbări în comportamentul celor din jur după ce au aflat că vei face parte din acest proiect, Iulian?
Iulian: “Tot ce pot spune este că prietenii adevărați nu s-au schimbat cu nimic față de mine.”
Cum a fost experiența voastră de la concursurile de talente la care ați participat? I-ați sfătui pe tineri să încerce ?
Adi: “A fost foarte frumos, normal că susțin oamenii să încerce, pentru că sunt multe de învățat din această experiență.”
Iulian: “Experiența de la ”Vocea României” a fost unul dintre cele mai interesante momente din viața mea. Am învățat lucruri noi, am cunoscut oameni noi și, nu în ultimul rând, m-am distrat foarte tare. Sfătuiesc orice tânăr să meargă cu inima deschisă la această emisiune, pentru că poate să fie o rampă de lansare în industria muzicală.”
Bogdan: “A fost frumos și am învățat mult din experiența de la ”X-Factor” și, da, îi încurajez. Merită să încerce!”
Ați avut un model sau ați întâlnit o personalitate care v-au inspirat?
 Iulian: “Nu pot spune că am un model, dar am anumiți artiști pe care îi apreciez, de exemplu: Sam Smith, Bruno Mars, Sia și mulți alții. “
Alexander: “Nu am avut un singur model. Mă inspir de la tot ce văd în jurul meu. Acumulez cât mai multă informație posibilă, sunt ca un burete.”
Bogdan: “Michael Buble.”
Ce ne puteți spune despre proiectele muzicale care urmează?  Dar despre cele personale?
Adi: ”Pregătim multe surprize,  dar nu vreau sa dezvălui nimic deocamdată.”
Iulian: “Urmează multe surprize din partea noastră, avem multe piese pe care vrem sa le lansăm, dar încă nu ne-am hotărât. De asemenea, sunt nehotărât în legătură cu facultatea pe care  vreau să o urmez. Am câteva variante, dar mai am timp să mă decid.”
Bogdan: “In octombrie, cel mai probabil, lansăm un nou single Maxim!
Ce sfaturi le puteți oferi adolescenților care vor să îşi construiască o carieră muzicală?
Adi: “Să își urmeze visul, indiferent de circumstanțe.  Nu contează nimic, în afară de visul vostru!”
Iulian: “Adolescenților care vor să își construiască o carieră în muzică le pot spune să fie serioși, să muncească, să își dorească din tot sufletul să reușească și să nu renunțe. “
Alexander: “Să fie cât mai sinceri și cât mai încrezători în ei!”
Bogdan: “Să aibă încredere în ei și să își urmeze visul!”
În final, Bogdan a ținut să transmită un mesaj cititorilor revistei noastre: “Iubiți și faceți cu pasiune tot ce vă propuneți! Vă pup!!